Astana Pro Team va fi echipată cu Northwave Extreme Pro

O nouă aventură începe pentru Northwave, producătorul italian de încălțăminte de top pentru ciclism. Din 2019 echipa de UCI World Tour, Astana Pro Team, va folosi pantofii Northwave Extreme Pro la cele mai prestigioase curse de ciclism șosea din lume.

Miguel Angel Lopez și colegii săi, vor fi echipați cu noii pantofi de top Northwave Extreme Pro, aceștia purtând acum culorile distincte și specifice echipei Astana Pro.

03.jpg

Astana Pro Team, una dintre cele mai longevive echipe din World Tour, se bazează pe câțiva tineri cicliști precum columbianul Miguel Angel Lopez – al 3lea la general la Giro d’Italia și Vuelta a España de anul trecut, sprinterul danez Magnus Cort Nielsen, dar și pe atleți mai experimentați precum Dane Jakob Fuglsang, frații Izagirre și spaniolul Luis Leon Sanchez.

Echipa lui Alexandr Vinokouro dorește ca în 2019 să repete victoriile obținute la curse precum Amstel Gold Race și Omloop Het Nieuwsblad sau victorii de etapă la Turul Franței si Turul Italiei.

Davide Rossetti, CEO-ul Northwave spune despre Astana că este partenerul ideal. “Faptul că Northwave este într-o continuă căutare a inovației la toate categoriile, a condus-o înspre a căuta un partener care prețuiește aceleași valori și ambiții. Împreună cu Astana avem un plan ce se întinde pe mai mulți ani, plan care dorește să ne întărească poziția printre mărcile de top în ce privește pantofii de ciclism.”

În același timp Alexandr Vinokourov, general managerul echipei Astana, spune că este bucuros să înceapă această colaborare. „Northwave este un brand cunoscut pentru viteza cu care progresează, pregătit oricând să ofere Astana Pro Team cel mai bun material posibil. Pantofii sunt printre cei mai importanți pentru succesul în ciclism. Suntem siguri că la Northwave, cicliștii noștri vor găsi susținere pentru a-și atinge atât obiectivele personale cât și cele ale echipei.”

Pantoful Extreme Pro este noul model de top lansat de Northwave. Este caracterizat de cele mai bune soluții care fac din acest pantof să fie cel mai performant model construit vreodată de Northwave.

02.JPG

Partea superioară a noilor Extreme Pro este construită folosind noul concept XFrame 2®, acesta fiind evoluția cunoscutului sistem XFrame® care a reușit să elimine punctele de presiune de pe partea superioară a pantofului oferind în același timp potrivirea cea mai fixă și egală posibilă. Însă cei mai buni cicliști au dorit de la Northwave că potrivirea să fie și mai personalizabilă.

Pentru a oferi acest lucru, Northwave a implementat o prindere dublă SLW2. Ciclistul reușește astfel să strângă pantoful pe picior, la nivel diferit în partea de sus față de cea de jos. O nouă generație de microfibră, care este acum și mai moale și adaptabilă, dar fără a fi elastică, înseamnă o fixare precisă pe picior și stabilitate mai mare în zona dintre talpă și închiderea pantofului.

01.JPG

Acest lucru se traduce printr-o potrivire perfectă indiferent de tipul piciorului și o transmisie ideală de putere. Performanța este mărită și mai mai mult de talpa Powershape® Carbon 15 ce dispune de susținerea arcului piciorului Powershape®.

Talpa este în întregime construită din carbon unidirecțional, cel mai rigid de pe piață, obținându-se astfel un index de rigiditate de 15, cel mai mare pe scala Northwave. Talpa este de asemenea compatibilă și cu plăcuțele Speedplay, mulțumită adaptorului patentat Northwave. Acest adaptor permite obținerea celei mai scurte distanțe dintre picior și pedală.

04.jpg

Astana Pro Team, împerună cu noii pantofi Northwave Extreme Pro, vor debuta în Australia, la cursa UCI World Tour Santos Tour Down Under, care are loc între 15 și 20 ianuarie.

Însă pentru 2019 Northwave a confirmat parteneriate și cu Nippo-Vini Fantini-Faizané și Wanty-Groupe Gobert. Belgienii vor participa la Turul Franței 2019 pentru al 3lea an consecutiv folosind pantofii Northwave. Tot cu aceștia au cucerit și podiumul la Amstel Gold Race în 2016.