Merida Scultura 6000 - Cea mai bună şi uşoară bicicletă a anului

Primul lucru pe care oricine îl face când se uită la o bicicletă este să o ridice pentru a vedea cât de uşoară este. Iar motivul este întemeiat. Până la urmă cu toţii ne dorim să avem acel mic avantaj al greutăţii reduse pentru a trece peste căţărările dureroase.

Câştigătoarea premiului Cycling Weekly Bike of the Year nu este însă bicicleta cea mai uşoara ci este cea care a oferit o plimbare bună pe orice teren nu doar căţărări şi care oferă un raport decent preţ / valoare.

Câştigătoarea anului este Merida Scultura 6000!

Merida-Scultura-6000-lightweight-bike-of-the-year.jpg

Dacă eşti în căutarea bicicletei care să fie şi cea mai bună şi cea mai uşoară însă fără a fi obligat să-ţi ipotechezi casa atunci acea bicicletă este Merida Scultura 6000. Pentru puţin peste 11.000 lei această bicicletă îţi oferă acelaşi cadru Scultura Team pe care l-ai văzut în Turul Italiei folosit de echipa Lampre-Merida. Bicicleta este echipată cu Shimano Ultegra pentru a îndeplini cicliştilor dorinţele visate.

Cadrul cu o greutate de doar 800 grame nu este doar uşor ci şi incredibil de rigid. Ridică-te din şa pe căţărările mai dure, iar bicicleta te va face să te simţi ca Alberto Contador dansând pe pedale. Apoi manevrabilitatea este atât de bună încât pe coborâri te vei simţi ca Vincenzo Nibali.

Capture.JPG

Însă confortul nu a avut de suferit. Cadrul a fost gândit să poată accepta anvelope de 28mm în cazul în care te pasionează asfaltul de calitate mai slabă. Echiparea combinată dintre Shimano Ultegra, transmisie FSA şi frânele Merida poate nu arată la fel de sexy ca restul bicicletei însă lucrează bine împreună şi ajută la obţinerea unei biciclete uşoare care oferă şi valoare pentru banii daţi.

Scorul oferit de cyclingweekly.co.uk este 9

Preţ 11.500,00 lei

Articolul a fost publicat în original pe cyclingweekly.co.uk