Noi succese Merida Team la Concursuri Mondiale

24.09.2008.
Moritz Milatz (Multivan Merida) şi José Hermida (Multivan Merida) invincibili la concursul
Bundesliga din Bad Salzdethfurth, Germania.


Cîştigarea locului I la concursul de Mountainbike Bundesliga, pentru Moritz Milatz (Merida)

- însemna binemeritatul loc I şi în clasamentul general. Cursa pentru Milatz a fost una de zile mari.
Chiar după start s-a rupt de pluton, ca pînă la sfârsit să nu fie ajuns din urmă de nici un ciclist.
Între urmăritori - în număr de şase - se afla şi coechipierul său José Hermida care, cu un sprint spectaculos
a adus echipei Multivan Merida Team a doua medalie care însemna pentru el locul II.



"Am avut o zi perfectă. Picioarele-mi funcţionau perfect, iar când m-am uitat în spate la urmăritori mă liniştisem ştiind că José mă acoperă. Era momentul în care ştiam că pot reuşi" - erau cuvintele lui Milatz în care se referea la cooperarea perfectă din echipă. "Mda, urmăritorii nu prea puteau să pedaleze la maxim, pentru că eram şi eu între ei" - commenta Hermida cele întâmplate.




Moritz Milatz este foarte mulţumit că a reuşit Seria Bundesliga în etapa a doua: "În Heubach am arătat că pot să câştig Seria. Mă bucur că la sfârşit totul a decurs perfect, mai ales că începutul sezonului nu era prea strălucitor. Ralph Näf nu a participat la concursul din Bad Salzdetfurth, cauza fiind nounăscutul din familie care deja a împlinit frumoasa vârstă de câteva zile..."


Rezultate, MTB Bundesliga, Bad Salzdetfurth

1. Moritz Milatz(Multivan Merida) (GER), 1.43.47
2. Antonio José Hermida(Multivan Merida) 1.44.15
3. Wolfram Kurschat (GER), 1.44.46
4. Fabian Giger (SUI), 1.45.05
5. Jochen Käss (GER), 1.45.55
6. Andes Hovdenes (NOR) 1.46.02
7. Klaus Nielsen (DEN), 1.47.14
8. Stefan Sahm (GER), 1.47.35
9. René Tann (GER), 1.48.13
10. Torsten Marx (GER), 1.48.56

-----------------------------------------------------------------------


José Hermida (Multivan Merida) al doilea la ultima etapă de Cupă Mondială

La finala de Cupa Mondială din Schladming, cursa a fost dominată de spaniolul José Hermida şi campionul mondial Christoph Sauser. Cei doi -după ce au lăsat în urmă plutonul- s-au aventurat într-un duel spectaculos la a cărei finală Sauser a iesit cîştigător folosindu-se de un moment de slăbiciune de a lui Hermida pentru un atac final care aducea spectaculosul loc I. În Schladming, Hermida termină pe locul II, a zecea cursă de Cupă Mondială.
Şi Moritz Milatz a făcut o cursă excelentă în Schladming, clasându-se pe locul VI. Acestă clasare fiind cel mai bun dintre rezultatele lui de Cupă Mondială, dar totodată o dovadă că poate să se menţină între cei mai buni din lume.
Trei concurente au lipsit de la start din echipa «Multivan Merida Biking Team»: Ralph Näf, Gunn-Rita Dahle Flesjå şi Nina Wrobel. Motivele: Ralph Näf datorită unei îmbolnăviri, concomitent aşteptând venirea pe lume a primului său copil; Gunn-Rita Dahle Flesjå, după Jocurile Olimpice renunţând la toate concursurile pâna la o recuperare  totală, deja gândindu-se la sezonul viitor; Nina Wrobel din motive bine întemeiate a anulat tote prezenţele în sezonul 2008.


Rezultate, Mountainbike Worldcup Schladming, Cross Country băieţi:

1. Christoph Sauser (SUI), 1:57:56
2. José Hermida (Multivan Merida ) (ESP), +18
3. Ivan Alvarez (ESP), +1:08
4. Lukas Flückiger (SUI), +2:19
5. Jaroslav Kulhavy (CZE), 2:50
6. Moritz Milatz (Multivan Merida) (GER), +3:10
7. Florian Vogel (SUI), +3:22
8. Adam Craig (USA), +3:31
9. Mathias Flückiger (SUI), +3:43
10. Burry Stander (RSA), +3:52
36. Robert Gehbauer (AUT), +9:02

General Cupa Mondială 2008, Cross Country băieţi:

1. Julien Absalon (FRA), 1340
2. Christoph Sauser (SUI), 1195
3. José Hermida (Multivan Merida) (ESP), 1064
4. Geoff Kabush (CAN), 1030
5. Burry Stander (RSA), 992
32. Moritz Milatz (GER), 295
125. Robert Gehbauer (AUT), 34
HU | RO