NoMad Merida CST, cea mai buna la Geiger MTB Challenge 2013

Foto: nomad-team.ro
 
Duminica, pe 18 august, a avut loc la Sibiu cursa care este considerate de majoritatea ciclistilor ca fiind cea mai grea din Romania. Echipa NoMad Merida CST a participat cu mai multi ciclisti si aproape toti au reusit sa obtina rezultate foarte bune. Cel mai important insa este faptul ca ciclistul nostru Robert Dobai a fost cel mai bun ciclist al maratonului. El a obtinut locul intai la cel mai greu traseu al cursei, cel de 100 km si 3.500 m diferenta de nivel, la cea mai avansata categorie, Elite. Mai mult, Robert a reusit sa obtina un avans de nu mai putin de 9 minute fata de locul 2 si 30 minute fata de locul 3.
 
Robert recunoaste ca a fost o cursa grea si din punct de vedere fizic dar si tehnic. Inceputul a fost foarte bun el situandu-se undeva la mijloc intre alti doi ciclisti candidati la podium, Blazso Marton si Lucian Logigan. Pe prima coborare dificila insa Marton a avut o problema tehnica la roata spate moment in care Robert l-a depasit. La primul punct de alimentare Robert s-a oprit putin insa abia cand el a plecat ciclistul de la Pro Cycling, Lucian Logigan, a sosit si el. De aici a urmat ceva asfalt apoi urcarea principala spre Paltinis. Aici Robert a fortat pentru a se distanta de locul 2 lucru care s-a si intamplat. Lucian Logigan nu a putut urmari asa ca avansul lui Robert s-a marit la 2-3 minute. 
 
dobai.jpg
 
Coborarea insa din Paltinis nu este deloc usoara. Nu degeaba maratonul de la Sibiu este considerat a fi cel mai tehnic. Asa ca Robert a fost mai precaut insa nu a slabit ritmul. Finalul traseului este mai mult plat, lucru care nu a fost deloc pe placul lui Robert, el preferand orice in afara de plat. Insa si aici el a decis sa se concentreze exclusiv pe puls si sa mentina un ritm extrem de rapid pe bicicleta sa Merida. Lucru pe care l-a reusit terminand astfel pe locul intai la cea mai prestigioasa categorie a cursei, Elite, 100 km.
 
Andrei Ianos a avut si el o evolutie foarte buna. A reusit sa aduca culorile Merida pe locul 2 al podiumului la categoria de varsta 30-39 ani, traseul 50 km. Andrei s-a simtit excelent la inceput, toata urcarea de pe Magura. Pe varf insa s-a simtit mai slabit si in plus nici nu a putut recupera suficient pe coborare datorita franelor care nu prea mai tineau. Chiar si asa insa el a avut o cursa excelenta ocupand locul 2.
 
ianos.jpg
 
La Elite general traseul scurt 50 km un alt ciclist al echipei NoMad Merida CST a avut un rezultat foarte bun. Ionut Sdraila a cucerit locul 2 dupa ce a reusit sa intre primul pe off road in momentul in care masina de insotire a parasit plutonul. Pentru o perioada el a mers chiar cot la cot cu cei 3 clasati pe podium la tura lunga Elite. Spre Magura Ionut a mai slabit ritmul si a si ratacit traseul la un moment dat moment in care a pierdut conducerea la categoria sa, Elite tura scurta. El insa si-a mentinut ritmul corect si la final s-a poztionat pe treapta a doua a podiumului.
 
Ionut Sdraila.jpg
 
Pentru categoria 30-39 ani, cea mai disputata categoria a maratonului, NoMad Merida CST s-a luptat prin Marian Marin, care a obtinut alaturi de bicicleta sa Merida, locul 5 la traseul lung, 100 km. Reusita este cu atat mai apreciabila intrucat Marian a concurat pe alta bicicleta decat cea pe care merge de obicei. Intrucat a trebuit sa se acomodeze pe noua bicicleta Marian a luat cateva cazaturi la inceput insa chiar si asa locul in primii 5 era asigurat datorita experientei sale de 3 ani pe acel traseu, si a performantelor bicicletei Merida BigNine Team.
 
marin.jpg
 
Un alt membru important al echipei NoMad Merida CST este si Arpad Kelemen care a participat la cursa. Dupa ce anul trecut Arpad a avut un rezultat excelent la cursa, anul acesta el a fost nevoit sa abandoneze. Se pare ca Arpad inca nu se refacuse complet dupa problema medicala pe care a avut-o la inceputul lunii august. 
 
Per ansambu echipa NoMad Merida CST a avut o cursa foarte buna la multe din categoriile de concurs. La aceste rezultate bune se adauga si performanta lui Robert Gustav (Robike) care a obtinut locul 2 la categoria sa peste 40 ani.