A trecut ceva vreme de la finalul celei mai mari curse de mtb din Austria, insa nu este niciodata prea tarziu pentru a povesti cum a fost. Mai ales acum, la final de sezon, cand afara este mai greu sa iesi cu bicicleta si majoritatea pasionatilor stau mai mult in fata calculatoarelor rasfoind internetul pentru idei de pus in practica la vara.
Este posibil sa fi auzit deja despre Salzkammergut Trophy intrucat este cel mai mare maraton de mountain bike din Austria si Vestul Europei. Daca totusi nu ai auzit de el afla ca organizatorii pun la dispozitia concurentilor o gramada de distante de concurs. Cei mai tari se pot inscrie la traseul extrem A lung de 211 km si cu o diferenta de nivel incredibila de peste 7000m. Urmatorul traseu, nu cu mult mai usor, este B de 119 km si diferenta de nivel de 3848m. Urmeaza traseul C cu 74 km si 2446m, traseul E cu 54 km si 1473m, traseul F cu 38 km si 1115m si traseul G lung de 22 km si diferenta de nivel de 688m. Pentru anul acesta, 2013, organizatorii au mai adaugat traseul D lung de 61 km si 2074m acesta fiind insa unul de enduro / all mountain, rezervat bicicletelor cu suspensii mai mari.
Salzkammergut Trophy este insa un eveniment de mare anvergura. La start se pot inscrie maximum 5000 de participanti insa imaginati-va ca majoritatea nu vin singuri ci cu familie sau prieteni. Din acest motiv logistica evenimentului trebuie sa fie perfecta si este, asa cum au demonstrat cele 16 editii ale evenimentului de pana acum.
O mare de oameni. Cam ca la Prima Evadare ;) Foto: Florian Raducanu
Pentru 2013 echipa noastra, NoMad Merida CST, a fost la a 3a ei participare. Intrucat evenimentul este atat de grandios, regiunea atat de pitoreasca si posibilitatile de ture pe bicicleta atat de „nelimitate”, este mai mult decat recomandat nu doar sa participi la eveniment ci sa mai zabovesti in zona cateva zile pentru a te bucura cu adevarat de experienta traseelor pe bicicleta in Alpi.
Preluarea pachetelor de concurs. Foto: Florian Raducanu
Cartierul General al maratonului este situat in mica localitate Bad Goisern insa datorita numarului mare de participanti, insotitori, numarului mare de distante de concurs si mai ales numarului mare de kilometri pentru primele cele mai lungi trasee, nu toata lumea se poate caza in Bad Goisern si, cel mai interesant, nu toata lumea ia startul din Bad Goisern. Totusi aici este finisul pentru toata lumea.
Insa pentru ca organizatorii au venit cu nouati anul acesta sportivi nostri de la NoMad Merida CST au decis ca doresc sa incerce si ceva nou. Astfel, cu o zi inainte de startul maratonului s-au aliniat la startul concursului XC Eliminator. Regula acestui tip de concurs este simpla. Iau startul cate 4 ciclisti pe tur din care 2 se califica pentru urmatoarea etapa si 2 sunt eliminati. Traseul a avut o lungime de aproximativ 750m si a fost amenajat cu obstacole naturale dar si artificiale. Avantajul acestui concurs este ca zona de desfasurare este relativ restransa iar accesul publicului este ideal.
Putin antrenament pe traseul de XCE. Foto: Florian Raducanu
La Salzkammergut Trophy XCE 2013 din partea echipei noastre au participat: Robert Dobai J., Robert Mircea Gustav aka Robike, Daniel Sardan si Doina Titei. Cu totii au reusit sa treaca de primile calificari, insa din pacate la runda urmatoare au intampinat concurenta mai puternica.
Doina in concurs pe traseul de XCE. Foto: Florian Raducanu
Insa evenimentul principal pentru care echipa se afla in Austria avea sa fie a doua zi. Iata ce distanta de concurs si-a ales fiecare: Daniel Rosu si-a ales distanta extrema de 211 km, traseu pentru care el a trebuit sa ia startul la ora 5 dimineata! Robert Dobai, Daniel Sardan si Robike au participat ca echipa la traseul de 119 km. Ei au luat startul la o ora decenta, 9 dimineata. Iar Doina Titei a participat la traseul de 54 km si a beneficiat de o ora relaxata de start, 11 dimineata.
Pregatirile din dimineata maratonului. Foto: Florian Raducanu
Daca anul trecut vermea a fost cam dificila, 5-7 grade si ploaie in toiul verii, anul acesta conditiile meteo au fost perfecte. Echipa noastra s-a descurcat excelent daca tinem cont de concurenta si nivelul foarte inalt de pregatire al celor mai buni de la maraton. Robert Dobai s-a pozitionat excelent pe locul 9 la cursa de 119 km si pe 26 la general.
Robert Dobai pe traseul B pe portiunea atat de reconoscuta la Salzkammergut. Traversara prin stanca. Foto: Sportograf.com
Daniel Rosu a terminat cea mai lunga distanta, 211 km, pe locul 132 la categoria sa de varsta, Robike a obtinut locul 40 la categorie si Doina s-a clasat pe locul 20.
Daniel Rosu, undeva in peisajul frumos de pe traseul A. Foto: Sportograf.com
Din pacate Daniel Sardan, team managerul echipei, a avut probleme tehnice la bicicleta chiar din start. El a incercat sa rezolve problema si, daca nu mai avea pretentii pentru o clasare decenta, si-a dorit macar sa termine concursul pentru a se bucura de atmosfera si peisaje. Insa pentru ca riderii nostri au participat la traseul de 119 km ca echipa cu tot cu defectiunea tehnica a lui Daniel ei tot au reusit sa se calseze pe locul 19 la echipe un rezultat, din nou, excelent cand tii cont de cat de buni sunt cei care participa la acest concurs.
Daniel Sardan si-a continuat cursa chiar daca bicicleta sa era avariata. Foto: Sportograf.com
La eveniment a participat si fotograful oficial al echipei, Florian Raducanu, care i-a surprins pe membri echipei in imagini atat inainte cat si in timpul si dupa concurs. Galeria sa foto o puteti vedea aici. O alta galerie foto ralizata de Sportograf.com cu ciclistii nostri in concurs o puteti vedea aici.
Pentru anul viitor maratonul Salzkammergut Trophy se va desfasura intre 11 si 13 iulie. Desi si in Romania numarul de concursuri de maraton mtb a ajuns sa fie destul de mare, inca nici unul nu se compara cu ce se intampla in Bad Goisern de 16 ani. Din acest motiv recomandam cu tarie sa incercati macar odata, in cariera voastra de mountain bikeri avansati sau amatori, experienta unui concurs de mtb in Alpii Austriei. Inscrierile pentru 2014 s-au deschis!