Partenerul de încredere în atelier – pompa BikeFun Supercharger

13.02.2016.

Umflarea roţilor bicicletei poate deveni o îndeletnicire atunci când ghinionul se ţine scai de noi. Însă nu trebuie să disperi pentru că norocul se schimbă. Pe de altă parte când suntem cu bicicleta la o tură de antrenament, de recreere sau atunci când suntem la concurs trebuie neapărat să avem o pompă compactă la noi pentru a remedia rapid o eventuală pană nedorită.

Însă când suntem relaxaţi acasă sau la atelier o pompa mică, portabilă de buzunar, nu este o idee prea bună pentru a umfla roţile bicicletei. Pentru service şi pentru randament bun avem nevoie de o pompă de podea care introduce un volum mare de aer la fiecare mişcare de pompare.

Noua BikeFun Supercharger este pompa de atelier care îţi va fi un companion de încredere de-a lungul multor ore petrecute alături de bicicletele tale. Pompa este fabricată din oţel ceea ce o face să fie extrem de rezistentă şi robustă. Supercharger oferă posibilitatea umflării până la o presiune de 11 atmosfere lucru care o face competentă şi pentru cele mai pretenţioase anvelope de cursiere.

IMG_3614.jpg

Mânerul ergonomic dotat cu inserţii din cauciuc îţi va oferi o aderenţă bună pentru a putea pompa cu încredere chiar şi la 11 atmosfere cât oferă această pompă. Este important să poţi susţine cu încredere această pompă de podea întrucât, la presiuni mari, este necesară o forţă foarte mare pentru a apăsa.

BikeFun Supercharger dispune de un suport mare şi stabil pentru sprijinirea pompei pe podea. Acesta este dotat inclusiv cu două inserţii speciale din cauciuc pentru o şi mai bună aderenţă a piciorului. Suprafaţa mare acoperită de talpa pompei garantează faptul că atunci când o foloseşti pompa nu va cădea deteriorând valva roţii de bicicletă.

IMG_3619.jpg

Manometrul pompei Supercharger este foarte precis şi oferă măsurare în două modalităţi: sistemul BAR (atmosfere) şi PSI folosit în special în SUA. Astfel când în specificaţiile anvelopei vei avea menţionată presiunea în PSI vei putea face rapid conversia în BAR pentru ca umflarea să fie corectă.

IMG_3626.jpg

Pompa dispune de un suport special de susţinere a furtunului, acesta având două roluri. În primul rând când pompa nu este utilizată furtunul poate fi fixat în acest suport pentru a nu rămâne atârnat pe jos şansa de deteriorare fiind mare. Apoi, la deplasare, spre exemplu când pleci la un eveniment şi încarci maşina cu piese de schimb, stand de lucru şi pompă de podea, o poţi transporta direct de mâner întrucât furtunul are inclusiv rolul de blocare a pistonului în poziţia închis.

IMG_3631.jpg

Capătul furtunului este dotat cu sistem de instalare Clever Valve compatibil cu valvele de tip Schrader cât şi Presta. Tot ce trebuie să faci pentru a umfla camerele dotate cu diferitele tipuri de valve este să schimbi manual piesa specială din interiorul capătului. Sistemul este mai puţin avansat decât cele care detectează automat tipul de valvă însă opţiunea aleasă de BikeFun Supercharger este mai fiabilă şi mai rezistentă în timp.

HU | RO