Robert Dobai despre experiența la DHS Corvin Maraton

07.09.2015.

Mă gândesc la weekendul care tocmai a trecut și la evenimentul la care am participat, adică DHS Corvinul MTB Maraton, dar mi-e greu să scriu ceva foarte scurt și la obiect.

Ca să încep cu începutul voi zice că am mai fost la acest concurs în 2012, pe o vreme tropicală cu o grămadă de grade și un traseu foarte arid. Din păcate atunci am făcut prea multe pene, așa că am abandonat și n-am apucat astfel să-mi formez o opinie completă despre traseu, organizare și toate cele, însă pot spune cu siguranță ca n-am rămas impresionat.

dobai-1.jpg

Anul acesta am decis să particip din nou văzând că se va ține și un concurs de XCO cu o zi inaintea maratonului, ocazie bună să bifez două curse și cel puțin un antrenament de intensitate mare. Sâmbătă dimineața parcurg traseul de xco de căteva ori, un traseu atipic în jurul castelului, scurt și foarte întortocheat, care parcă mă duce cu gândul mai mult la un concurs de cyclocross… Au existat si două treceri peste un râu și câteva rampe din lemn. Per total un traseu interesant, într-un cadru special și cu siguranță un traseu unic în România. Startul se dă cu întârziere de cel puțin 20 de minute cu toți participanții la un loc pe un traseu care îți lua cam 5-6 minute să-l parcurgi. Cred că orice organizator care doar a asistat de pe margine vreodată la o cursă de XCO știe ce înseamna să pornească sportivii de la elite împreună cu fetele.

Pentru cei care tot nu au înțeles, formula descrisă mai sus presupune ca sportivii de performanță, care participă la multe curse de XCO în România și afară, poate etape de Cupă Mondială sau alte evenimente internaționale de amploare, să încerce să concureze unul cu celalălalt pe o potecă a cărei lațime rulabilă nu depașește decât foarte rar 50 de cm, cu zone unde trebuie să ai o anumită viteză și trasă ca să poți trece, unde fiecare greșeală costă secunde importante, toate astea în timp ce pe același traseu rulează paticipanți care ies de două ori pe săptămână la plimbare pe dealurile de lângă casă. E ca și cum niște cai se întrec într-un labirint în același timp în care broaștele țestoase au decis să vadă cum arată labirintul… Nu cred că mai are rost să vorbesc despre riscuri și stres inutil pentru toți cei implicați, fără vreo vină de partea celor mai lenți a căror pasiune poate nu se ridică la cotele sportivilor mai răsăriți.

Din păcate, cursa mea se termină mult prea repede deoarece fac pană la una dintre trecerile peste râu, la fel ca majoritatea concurenților, însă spre deosebire de cei cu care concuram nu dispuneam de un set de roți de rezervă care să-mi permită să continui… La fel pățesc și coechipierii mei așă că nu ne rămâne decât să privim de pe margine restul cursei.

 

Articolul a fost publicat in original pe Freerider.ro la http://www.freerider.ro/noutati/robert-dobai-despre-experienta-la-dhs-corvin-maraton-92913.html

HU | RO