Sub lupă: Merida Scultura SL

 Anunţul făcut de echipa Lampre în luna septembrie privind parteneriatul cu producătorul Merida a fost o schimbare importantă pentru formaţia roz-albastră, dar şi o confirmare a ambiţiilor companiei din urmă. Dacă în ceea ce priveşte mountainbike-urile, taiwanezii au demonstrat progrese reale, în privinţa cursierelor era nevoie de botezul focului pe care doar o echipă de prim rang îl poate face pentru a obţine statutul de marcă de top. Aşadar, sfidând oarecum tradiţia, italienii vor rula în 2013 pe Merida Scultura SL în curse precum Turul Franţei şi tocmai din acest motiv am fost curioşi ce argumente are acest model în favoarea sa.

 

merida_scultura_sl_2013.jpg

 

Privind cadrul, lucrurile stau foarte bine, dacă este să folosim un ton rezervat. Cântărind 844 de grame pentru mărimea de 54 de centimetri, constructori au reuşit să păstreze rigiditatea la un nivel ridicat, raportul dintre aceste două aspecte fiind unul dintre cele mai bune. Carbonului UHM din care sunt fabricate cadrul şi furca îi revine cea mai mare parte din merit, dar lista este puţin mai lungă.  Bottom bracket-ul beneficiază de standardul BB386EVO acum, iar câteva ţevi ale cadrului se bucură de aşa-numitele internal rib, nişte ranforsări aflate pe interior care contribuie la acea rigiditate mult lăudată. Cât priveşte confortul, Flex Stays, inovaţia companiei în acest sens, este prezentă şi pe Scultura SL, dar ca noutate regăsim Bio Fiber Damping Compound, o fibră de carbon din care sunt produse captele ţevilor ce alcătuiesc triunghiul posterior şi care absorb mai bine virbaţiile.

 

 

Mai multe detalii: www.freerider.ro