Test – set lumini BikeFun Stream USB

Varietatea accesoriilor pentru bicicletă este astăzi atât de mare încât cu greu poți alege ușor ceva. Aproape fiecare produs vine cu ceva interesant și e drept, contează la fel de mult ce îți dorești tu în primul rând. Pentru a obține o părere obiectivă despre setul nostru de lumini BikeFun Stream USB, am apelat la Dan Mazilu, redactor la revista de ciclism Freerider.ro. L-am rugat să testeze aceste lumini pentru a ne spune opinia sa.

03.JPG

Luminile BikeFun Stream USB le văd a fi destul de entry-level. Asta nu e tot timpul un lucru rău, iar în cazul de față chiar nu este. Farul și stopul lumineaza bine, iar încărcarea USB este o adiție bună. La începuturi, când au apărut pentru prima oară luminile cu încărcare usb, nu eram prea încântat de idee. Dacă le folosești în oraș e ok, le poți încărca rapid de la laptop sau priză. Dar dacă ești într-o tură de cicloturism cu cortul, mai greu și cu accesul la priză.

Cu timpul însă am ajuns să le apreciez. Pe de o parte mărimea este mai mică, mulțumită acumulatorului, autonomia rămânând cam la fel. Pe de altă parte dacă ieși azi la o tură mai lungă, fără acces la priză, aproape întotdeauna ai la tine bateria externă care îți ajunge nu doar pentru telefon ci și pentru gps și lumini. Așadar suntem acoperiți.

01.jpg

Setul BikeFun Stream USB este alcătuit dintr-o lanternă de dimensiuni mai mari și un stop compact. Lanterna este foarte „basic”, dar nu slabă calitativ. Dispune doar de două moduri: luminare continuă și intermitentă. În ziua de azi, când farurile sunt echipate cu fel și fel de moduri, ai spune că doar două sunt prea puține. Personal însă consider că este suficient, modul continuu pentru iluminarea drumului și intermitent pentru a fi văzut noaptea/seara în oraș.

04_resize.JPG

Pe de altă parte stopul este mult mai avansat. Dispune de șase moduri de funcționare: trei niveluri de iluminare continuă – 25%, 50% și 100% și trei niveluri/moduri de iluminare intermitentă - clipire lentă cu intensitate luminoasă normală, clipire lentă cu intensitate luminoasă puternică si clipire rapidă cu intensitate luminoasă medie.

Schimbarea între moduri mi-a testat puțin nivelul de înțelegere, întrucât pentru a trece din continuu la intermitent trebuie să ții apăsat pe buton mult mai mult decât ești obișnuit. Ideea este că funcționează, iar intensitatea lumininoasă este foarte bună.

08.jpg

În specificații este menționat și faptul că vizibilitatea este de 180 grade, însă cred că se referă doar la far, care are lentila continuată și pe laterale. Totuși nu m-aș baza pe specificația asta și totuși mi-as echipa bicicleta cu ochi de pisică pe spițe, pentru mersul noaptea.

05.JPG

Instalarea celor două lumini este de nota 10. Ambele se fixează cu colier elastic pentru instalare rapidă, dar au și „quick release”. Cu alte cuvinte colierul poate rămâne pe bicicletă, luminile putând fi detașate rapid. Personal consider risipă de resurse acest fapt, ținând cont de faptul că un colier elastic oricum se detașează repede și ușor de pe bicicletă. Nu înțeleg de ce a mai fost nevoie și de quick release.

09.jpg

Pentru far, colierul elastic permite reglarea luminii pe verticală, iar quick release-ul permite reglarea stânga-dreapa. Este o specificație utilă aceasta din urmă. Pentru stop, suportul de fixare permite instalarea verticală sau orizontală, dar și reglare sus-jos, pentru compensarea înclinației tijei de șa.

02.jpg

Ambele lumini dispun și de indicator pentru nivelul bateriei. Astfel, când acumulatorul e pe terminate, un LED suplimentar instalat pe carcasă, se aprinde. Acelasi LED se aprinde și în timpul încărcarii prin USB, ca să știi când încărcarea e gata.

06.JPG

În teren luminile s-au comportat foarte bine. Farul nu este deosebit de puternic, fiind echipat cu un singur LED,  însă permite deplasarea noaptea cu o viteză de aproximativ 20 la oră. Pe de altă parte stopul este excelent. Puternic, dacă îl dai la maxim, la care se adaugă cele trei moduri intermitente de funcționare. Îl consider foarte util.

07.JPG

Setul de lumini BikeFun Stream USB este disponibil în rețeaua de distribuitori BikeFun la prețul de 145 Lei. Farul BikeFun Stream este disponibil si singur, la pretul de 85 Lei. Greutatea este de 94 grame inclusiv suport pentru lanternă și 48 grame inclusiv suport pentru stop.