Prima variantă de bicicletă gravel de la Merida a fost lansată în 2017. La vremea respectivă bicicleta avea o formă mai ciudată, cu un head tube lung, însă cu performanțe bune de la bun început.
Ultima versiune Merida SILEX însă a obținut recenzii excelente, ultima fiind de la britanicii de la Cyclist. „Este o bicicletă fantastic de bine închegată, care se apropie mult de performanțele mtb-urilor. Este rapidă și plină de energie, foarte distractivă”, recunosc redactorii după ce au testat-o.
Ultima versiune a bicicletei vine cu design reproiectat și un profil robust, care se potrivește cu manevrabilitatea deja confirmată. Bicicleta vine cu anvelope de 45 mm și, la modelul de top Merida SILEX 10K, cu transmisia Sram RockShox Reverb AXS și tijă de șa reglabilă electronic.
„Silex este extrem de bună să facă ceea ce a fost conceput. Este la fel de bună dacă o folosești pe post de bicicletă extremă pentru gravel sau pentru aventură înainte să cauți caracteristici speciale și ciudate de design. Așa cum este, este greu să fie depășită de concurență. Și, dacă îți place ca aventurile tale să fie cu adevărat aventuroase, anvelopele late și gama largă de viteze va reduce semnificativ zonele unde vei fi nevoit să te dai jos”.
Recenzia a fost publicată în revista Cyclist.co.uk și poate fi citită în original aici. Merida SILEX 10K are un preț recomandat de 8.750 £, în România fiind disponibile, prin rețeaua noastră de comercianți modelele Sielx 200 la 6.290 lei, Silex 400 la 7.790, Silex 700 la 11.490 lei, Silex 4000 la 10.490 lei, lei, dar și varianta de frameset (cadru aluminiu + furcă carbon) pentru modelul 700 la 3.690 lei.