Bryton lansează noul Rider S500!

Noua serie Rider „S” de ciclocomputere performante cu GPS, vine cu un design suplu și compact, gândit să fie folosit nu doar de cicliștii profesioniști. Noul ciclocomputer Bryton Rider S500 combină robustețea și precizia modelelor anterioare, la care se adaugă versatilitatea și funcțiile avansate, pe care profesioniștii le doresc, toate integrate într-o carcasă îmbunătățită și aerodinamică.

01.jpg

Gândit de profesioniști, proiectat pentru performanță

-          Design compact – Rider S500 are un design nou, suplu și compact, optimizat să fie folosit atât de profesioniști cât și de amatori,

-          Senzor de lumină ambientală – folosind un senzor integrat, Bryton Rider S500 ajustează automat intensitatea luminii ecranului, în funcție de lumina de afară

-          Meniu Quick-Status personalizabil – acest meniu este disponibil în orice moment, de pe pagina cu informații. Tot ce trebuie să faci este să atingi ecranul

-          Baterie ce ține 24 ore – echipat cu un acumulator foarte mare, Rider S500 are puterea să facă față oricărei provocări

-          Înregistrare fără întrerupere – Rider S500 îți permite să înregistrezi de unde ai rămas, chiar dacă ai oprit ciclocomputerul. Va continua înregistrarea în momentul în care îl pornești iar.

02.jpg

Căutare vocală

Bryton Rider S500 vorbește românește! Fiind conectat la internet, prin intermediul aplicației de pe telefon, Rider S500 elimină nevoia tastaturii virtuale de pe ecran. În acest fel, poți găsi mai ușor și mai repede destinația căutată, sau puncte de interes.

Hărți OpenStreetMaps și Puncte de Interes (POI)

Bryton Rider S500 are deja încărcate hărțile OpenStreetMaps (OSM), ce oferă posibilitatea unui zoom îmbunătățit, de nivel 16, cu puncte de interes afișate pe ecran. Pe hartă vei găsi o gamă largă de puncte de interes, care includ magazine de biciclete, spitale, izvoare, toalete, mâncare etc. De asemenea, este disponibilă și o scurtă descriere pentru fiecare POI. În plus, hărțile incluse în Rider S500 au fost îmbunătățite pentru a afișa potecile de mtb și alte caracteristici off-road.

Posibilități avansate de ghidare

Când urmărești un traseu și te îndepărtezi de la rută, S500 te va îndruma cum să te reîntorci pe traseu. Computerul trebuie să fie conectat la telefon. În plus, poți inversa sensul de parcurgere al traseului. De asemenea, te poți întoarce pe același traseu, alegând această funcție din meniu.

03.jpg

Navigație Turn-By-Turn

Indiferent dacă explorezi zone noi sau navighezi un traseu downloadat, Rider S500 este companionul perfect, întrucât oferă navigație „turn-by-turn” și informații avansate de ghidaj, cum ar fi nume de străzi (când este conectat la Bryton Active), POI & Peaks (personalizabil în Bryton Active), informații pentru distanță și direcție etc.

Climb Challenge

Când te apropii de o urcare, Rider S500 comută automat pe pagina Climb, oferind o prezentare generală a segmentelor cățărării. Ecranul Climb Challenge oferă, de asemenea, rezumate în format grafic ale segmentelor, în culori vii, distanța, altitudinea și diferența de nivel plus punctele de start și încheiere a urcării.

Caracteristici pentru antrenamente avansate

Având o nouă modalitate de prezentare grafică a antrenamentelor, cu posibilitate de zoom și specificații avansate, care includ reglaj în timp real al intensității, compatibilitate TrainingPeaks, un mod nou pentru antrenament de rezistență și caracteristici pentru adăugat notițe (folosind aplicația Bryton Active sau TrainingPeaks), antrenamentele cu Rider S500 au devenit și mai bune! Vizualizează timpul rămas pentru antrenament, modifică zonele de putere și multe altele, toate afișate într-un mod plăcut și grafic, în culori vii.

Trainer smart indoor

Noul Rider S500 aduce bucuria antrenamentelor și pe home trainer! Având conexiune ANT+ FE-C Smart Trainer, Bryton Rider S500 poate comunica cu trainerul tău smart pentru a modifica rezistența sau puterea, pentru a simula antrenamente virtuale personalizate sau chiar pentru a simula un traseu parcurs în trecut și înregistrat.

Tură virtuală

Folosind funcția Virtual Ride Simulation te bucuri de posibilități nelimitate, din confortul propriei case. Folosind compatibilitatea ANT+ FE-C, Rider S500 va funcționa cu majoritatea trainerelor smart de pe piață, simulând trasee pe care le-ai parcurs în trecut și înregistrate pe Bryton Active App.

Antrenamente smart

Poți foarte ușor, crea antrenamente virtuale personalizate pentru trainerele smart. Planurile de antrenament pot fi create cu Bryton Active App apoi încărcate în ciclocomputer. Folosind conexiunea ANT+ FE-C, Rider S500 va comunica cu trainerul smart pentru a simula rezistența planului de antrenament.

04.jpg

Live track

Partajează cu prietenii locația ta în timp real, folosind funcția Bryton Live Track. Tot ce trebuie să faci este să generezi un link, direct de pe telefon, pe care îl trimiți apoi pe orice platformă de comunicare dorești. Cu Live Track, oricine poate vedea unde ești și nu doar atât. Poate vedea ce viteză ai, de cât timp pedalezi, ce distanță ai parcurs și ora la care s-a făcut actualizarea.

Compatibilitate cu radar

Folosind conexiunea ANT+, poți conecta ciclocomputerul la un sistem Radar. Pe ecranul lui Rider S500 poți vedea vehiculele care sunt până la 150 m în spatele tău. Banda grafică este afișată pe partea dreaptă a ecranului ciclocomputerului, doar când vin mașini. Culoarea ei se schimba și ești avertizat inclusiv cu semnale acustice.

Senzor ambiental de lumină

Folosind un senzor integrat, Bryton Rider S500 ajutează automat intensitatea luminii ecranului, în funcție de lumina din jurul său. Când pedalezi în casă, traversezi un tunel, ești prin pădure, lumina ecranului se va aprinde automat și va deveni din ce în ce mai puternică, în funcție de necesități.

Sincronizare cu Bryton Active App

Bucură-te de sincronizare automată, wireless, cu Bryton Active. Informațiile pot fi automat sincronizate prin WLAN sau BT, de la ciclocomputer la aplicația de pe telefon. Aplicația afișează apoi informațiile pentru ca tu să le poți analiza. De asemenea, turele pot fi partajate pe platformele de socializare. Mai mult, folosind aplicația, poți sincroniza și planifica antrenamentele. Nu în ultimul rând, poți conecta la Bryton Active conturile tale STRAVA, TrainingPeaks, Selfloops sau Relive pentru sincronizare automată la final de tură sau antrenament.

Sincronizare automată cu STRAVA, TrainingPeaks, Selfloops și Relive

Întrece-te cu cicliști din întreaga lume, folosind informațiile înregistrate cu Rider S500. Antrenamentele sunt salvate automat în format FIT, care pot fi apoi încărcate pe platformele populare de socializare. De asemenea, este foarte simplu de sincronizat activitățile de pe Bryton Active App cu Strava, TrainingPeaks, Selfloops, Relive sau Today’s Plan, împerechind conturile tale de pe aceste platforme cu contul tău Bryton Active. De reținut că noul Rider S500 este compatibil și cu GoldenCheetah, platforma profesională de analiză a informațiilor antrenamentelor.

Noul Bryton Rider S500 este disponibil în România de la data de 1 februarie 2022, prin rețeaua noastră de comercianți, în două variante de pachete:

Bryton Rider S500 E, care include:

-          Cablu USB-C pentru încărcare

-          Suport plastic (mtb), aluminiu (cursiera)

-          Șnuruleț de siguranță

-          Preț recomandat: 1.469 lei

 

Bryton Rider S500 T, care include tot de la pachetul E, plus:

-          Senzor de puls

-          Senzor cadență

-          Senzor viteză

-          Preț recomandat: 1.849 lei