Noile MERIDA BIG.NINE și BIG.SEVEN TFS – performanță accesibilă pentru toți pasionații de MTB

În curând în România o noutate așteptată: gama 2026 de hardtail-uri Merida BIG.NINE și BIG.SEVEN TFS. Aceste modele au fost complet reproiectate pentru a oferi mai multă stabilitate, confort și plăcere la pedalare, indiferent dacă ești la primul contact cu MTB-ul sau vrei o bicicletă versatilă, capabilă să te însoțească în orice tură.

Cu geometrie îmbunătățită, furci mai lungi de 120 mm și roți adaptate fiecărui rider (29” pentru BIG.NINE și 27.5” pentru BIG.SEVEN, inclusiv o nouă mărime XXS), aceste biciclete sunt mai pregătite ca niciodată pentru traseele off-road, dar rămân prietenoase și ușor de controlat.

Cadrele sunt realizate folosind tehnologia TFS – Techno Forming System, un proces eficient de modelare a aluminiului care permite obținerea unor biciclete durabile și performante, la un preț competitiv. Rezultatul: hardtail-uri cu adevărat echilibrate, perfecte pentru oricine vrea să descopere lumea MTB-ului cu încredere.

Noile Merida BIG.NINE și BIG.SEVEN TFS reprezintă poarta de intrare în universul MERIDA, combinând experiența acumulată în ani de inovație cu dorința de a face ciclismul accesibil pentru toți.

Descoperă-le în curând la partenerii MERIDA din România.